Sdegnu
Di Bruno Versace
Ti pregavi ‘i ti fermi e ti n’di jisti,
po’ penzava ca torni e non tornasti;
ora venisti ’i neghi chi dicisti
e mi sputi nt’o piattu undi mangiasti.
Quandu nescisti a luna scumparìu
e u suli, ‘mbeci ‘i nesci, si curcau;
n’comu ti vitti mammata morìu
e ‘zzeta ch’era prena risertau.
Non vogghju ‘i parlu ‘i comu ti criscisti
e d’i bboni cunsigghji chi pigghjasti;
supr’e corna d’a luna ti mentisti,
ma di ‘llhassupra po’ ti darrupasti.
Mancu a diciassett’anni t’a fujisti
cu’ chillhu galantomu chi trovasti;
prima se’ misi ti lu rincriscisti
e, jornu doppu jornu, scapizzasti.
Eu non mi sperdu a notti chi partisti,
po’ vorzi ‘i viju a strata chi pigghjasti;
certu c’o jocu aundi ti mentisti
era ‘cchjù randi ‘i tia… e ti sbalasciasti.
D’a parentera scornu si mentisti
e a pàtruta lu cori si tagghjasti;
illhu mi spija a mmia: «Ma n’a vidisti?»
Ed eu rispundu: «Pecchì n’a buttasti?»
Foto: shutterstock.com