Di Francesco Reitano
‘U zurgu, a ttempi antichi era n’arnisi,
c’a genti tenìa ‘mpisu ll’a suffitta,
cunzervava i pizzati ‘ u pani e i frisi,
fica sicchi, nacatuli e sarzizza.
St’oggettu a forma i cofina, accuppatu,
costruitu cù d’arti e maestrìa
era ‘a… casciaforti d’u passatu,
a pprova i scassu e, no ssì lapria.
Rotijavanu ‘ntornu a la so’ panza,
i bbona manera quant’a nu gistruni:
gatti, muscuna e surici ad oltranza
ma…restavan’asciuttu, d’a… minchjuni!
Era campiuni d’à turdunaria
tutt’a nu pezzu, surdu e senza cori,
si u chiamavi non ti rispundia
non sentia i cannunati e manch’i troni.
Ll’assupa, all’artu, si paparijava,
ognunu chi trasia nc’i facia ’a festa,
stetti na vita ‘mpisu ll’a na trava
ma mai accusau nu girament’i testa;
sumportava cu amuri ogni tortura
e li malanni soi si li tenia,
era cuntentu ca ‘mburnuta l’ura
tutt’a famigghja ‘ntornu ricogghjia.
Ll’a spec’i panaru, sempi ‘mpenduluni
quantu sacrifici chi facia;
però no nc’era casa e nnò baruni
chi u zurgu nt’a famigghjia no nd’havia.
M’aricordu quandu nivicava
‘ntornu arrotati comu orfanelli,
ma illu no ssì sbarrogava,
spamava tutti quanti, brutti e belli.
Poi chjanu chjanu, u mundu si spasciau
ognunu si linchju ‘a propria panza
e u zurgu pe’ sempi abbandunau,
senza pietà, rispettu e nnò crijanza.
Mò, com’a ttutti i cosi sorpassati
è jettatu p’è rruttami nt’a suffitta,
restau sul’u ricordu d’i sirati
a bbas’i vinu, frisi e ccocchji pitta,
e i valuri cchjù veri, i sentimenti
chi nd’accomunavanu a ttemp’i caristìa,
p’e giuvani non cuntanu cchjù nenti
sù sulamenti fruttu i fantasia.
Mannaia u progressu e lu sapiri fari,
ormai u sannu pur’i povar’orbi
ch’e cosi vannu sempi a peggiorari,
pe’ n’obbiettivu sulu: pe’ li sordi.
Quantu mi manchi, caru,vecchju zurgu,
cumpagnu fidili d’a gioventù mia,
si tornandu cangiarissi u mundu:
darrìa c’ù tutt’u cori, ’a vita mia!
Foto: aliexpress.com