Di Francesco Reitano
Seguendu i pedati Tòi, Patri meu,
trovu ‘a forza u vaju avanti ancora!
I jorna e i notti mei, chjini i ‘mprevisti,
penzandu a Ttìa sunnu rosi e hjuri,
cumpetti ndorati d’agghjuttiri.
U sangu stessu chi scurri dint’e vini,
i penzeri cocenti c’affollanu u cervellu;
sunnu ‘a’muri e ‘a poesia d’à vita.
Palori novi, emozioni forti e
‘mpossibuli i cuntari, sussurti i cori,
passioni ardenti chi nullu poti mai stutari.
L’umbra Tua… Patri meu,
mi segui a tutti l’uri: è na lama tagghjenti
chi mi tràpana u cori e a menti e
m’alluci nt’è senteri accidentati dà vita… spessu scuri.
Scrivi stà manu mia melodjì novi,
spargi cunsigghji a tutti… bboni e mali
‘nzuppandu i fogghji janchi d’a vita
cù lacrimi i sangu e focu
chi schjioppanu dù cori feritu
chi nullu poti ormai guariri… tranni Tìa!
Non Ti domandu cchjù… ormai
pecchì stù mundu vaji a peggiorari,
pecchì i mammi ammazzanu i figghjoli,
pecchì l’omu è peju d’ì nimali.
I quandu ‘a statua tua grunda lacrimi i sangu
chi nullu sa spiegari,
m’accorgia… Patri meu,
ca Ti misimu sup’a cruci natta vota.
Foto: 24hlive.it